PLAC'ENTĂ, placente, s.f. 1. (Anat.) Organ musculos si spongios care se formează în perioada de gestaţie la majoritatea mamiferelor si care face legătura între mamă si embrion, servind la nutriţia si respiraţia acestuia, eliminându-se la nastere; casă, căiţă, cămasă, loc. ◊ Placentă previa = placentă (1) anormală, dezvoltată în partea inferioară a uterului. 2. (Bot.) Loc, porţiune din pereţii ovarului pe care se fixează ovulele. - Din lat., fr. placenta.
Sursă : DEX'98 (22309)  - claudia

PLAC'ENTĂ s. (ANAT.) (reg.) casă, căiţă, cămasă, curătoare, îmbrăcăminte, loc, locsor, locuţ, lupsor, matcă, mitră, nadră, perdea, plod, prapur, soartă, strat, casa-copilului, mama-muierii, (prin Transilv.) sălas.
Sursă : Sinonime (200887)  - siveco

plac'entă s. f., g.-d. art. plac'entei; pl. plac'ente
Sursă : DOR (271607)  - siveco

PLAC'ENT//Ă ~e f. 1) (la mamifere) Organ vascular spongios, adrenat la uter, prin care se înfăptuieste schimbul de substanţe dintre organismul mamei si al embrionului în perioada sarcinii. 2) bot. Parte a ovarului pe care sunt situate ovulele. /<lat., fr. placenta
Sursă : NODEX (347888)  - siveco